Contractul de închiriere (locaţiune) imobiliară.

Descriere generală

Conform articolului 1.777 Cod civil, „Locatiuneaeste contractul prin care o parte, numita locator, se obliga sa asigure celeilalte parti, numite locatar, folosinta unui bun pentru o anumita perioada, in schimbul unui pret, denumit chirie”. Locaţiunea bunurilor mobile şi imobile(cu excepţia celor agricole) se numeşte închiriere.

Putem spune că închirierea unui imobil reprezintă o înstrăinare/vânzare a dreptului de folosinţă a unui bunpentru o anumită perioadă.

Orice imobil poate face obiectul unei închirieri, cu excepţia celor pentru care legea interzice, în mod expres, acest lucru.

Prin contractul de închiriere, părţile stabilesc următoarele:

• Care este imobilul închiriat, cu toate datele necesare identificării sale (adresă, suprafaţă, eventual indicarea cât mai exactă a camerei atunci când închirierea se referă la o cameră dintr-un imobil cu mai multe încăperi)
• Modul de utilizare a spaţiilor comune (baie, bucătărie, curte etc.), atunci când este cazul;
• Valoarea chiriei şi modul în care aceasta se plăteşte (lunar, trimestrial, anual etc.);
• În sarcina cui este plata utilităţilor;
• Durata pentru care se încheie contractul de închiriere;
• Termenul de preaviz in cazul rezilierii unilaterale a contractului;
• Sancţiunile pe care trebuie să le suporte părţile în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale.

Recomandăm şi includerea de clauze prin care sa se stabilească:

• Numărul persoanelor care vor locui efectiv în imobilul închiriat, respectiv identitatea acestora;
• Modul în care proprietarul/locatorul poate verifica starea imobilului pe durata derulării contractului.
• Inventarul dotărilor imobilului şi valoarea de înlocuire a acestora în cazul distrugerii sau deteriorării.

În principiu, deşi nu este supus vreunei condiţii de formă, recomandăm încheierea contractului de închiriere în formă scrisă, pentru a se putea face proba existenţei lui, a valorii chiriei şi a celorlalte elemente enumerate mai sus, chiar dacă nu se mai realizează şi înregistrarea contractului la ANAF.

Practic, atât proprietarul / locatorul, cât şi chiriaşul / locatarul se pot vedea nevoiţi să uzeze de prevederile contractului în situaţia în care cealaltă parte nu îşi respectă obligaţiile. Acest lucru ar fi aproape imposibil în cazul în care continutul contractului nu poate fi probat printr-un înscris.

Av. Ciprian Mitoşeriu